Jurnalul de-o Viata

Cei in varsta sunt fixisti. De cateva zile tot caut prin oras un capot inchis la culoare, dar imprimat cu flori. Capotul cu care sta la noi, verde, material de polar, deja s-a tocit in coate de cat sta sprijinit in el, in fata televizorului. I-am aratat bunicii n modele de halate, dar pentru ca nu aveau flori, mi-au fost refuzate. Ma infurii uneori pe ea si-i spun, esti mai mofturoasa ca un copil. Dar ma pun langa ea, si-mi mai trece, cand imi spune tot felul de secrete. Am avut un jurnal de cand eram mica pana prin anii ’80. Da mi l-a ars Gheorghita (bunicul) odata, ca scrisesem despre el urat acolo. Scrisesem asa, 9 iulie 1981.


Ne-am dus la floare de tei cu Felix si Stefanel. Era sa cada un copac peste noi. Cand am venit acasa, Gheorghita facea o cocina in curte. Al dracului om. Peste cateva zile, bunica a cautat jurnalul. L-a intrebat pe bunicul unde e jurnalul. El a spus sec, pe foc. De ce ai facut asta? Pentru ca ma blamai, a fost raspunsul lui. Si gata cu jurnalul de o viata. Pe prima pagina, isi aduce aminte bunica, era desenata o casa. Era casa parinteasca, o casuta atat de mica, incat incapea in beciul casei unde m-am mutat cand m-am maritat.

Vrancea Simona

Iubesc scrisul, iubesc libertatea pe care acesta mi-o ofera si faptul ca imi permite sa ma exprim cum imi dicteaza sufletul. Scriu pentru mine, pentru liniste si nu in ultimul rand pentru voi, cititorii mei, oameni din spatele monitoarelor care descopera bucatele dintr-un suflet cald, de artist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu